Nu înțeleg... de ce în mijlocul primăverii, sania mea este scoasă afară, stând în bătaia soarelui și ascultând acordurile păsărelelor... Aș putea să-mi asortez inima cu un deal înlemnit de zăpadă... unde săniuțele zburdă ca la ele acasă, iar alunecările lor mă tocesc precum o stafidă. Aș vrea să răsar precum o păpădie, dar bocancii prea groși ai săniuțelor îmi zdrobesc aripile petalelor mele, și rădăcina pierzându-se în adâncuri. Lipsită de valoare și speranță, păpădia sufletului meu este pierdută și uitată în carourile acestei lumi. Dar, iat-o răsărită în vârful muntelui de spini, zâmbind în felul ei drăgălaș... Acolo unde nici un om rău nu ar putea-o zdrobi vreodată, călcând-o fără să-i vadă culoarea, acolo singuratică scoțând zgomote asurzitor de mute. Acolo, în mijlocul văilor prăfuite de spaime, un Om se apropie de ea, o privește cu lacrimi uscate în ochi, șoptindu-i: „Pentru tine am făcut-o, pentru tine am urcat acest deal dureros, pentru tine am suportat spinii agățându-mi-se de lumina vieții Mele, pentru tine am ajuns până aici, pentru că te-am văzut rănită, ciuruită de talpele atâtor nervi, pentru că te-am văzut spartă, scurgându-ți-se întreaga ta dragoste lăsând urme printre spini... și pentru că te iubesc și am venit să te ridic, să te smulg din degetele atâtor oameni care s-au jucat cu tine cum au vrut. Vreau să te fac o coroană pe care să o port pe cap, pentru că ești prețuită și în ochii Mei ești un diamant fără asemănare!”
Te-ai gândit vreodată să prețuiești și cele mai mici păpădii? Eu vreau să încep de azi să privesc cu inima. Ce este esențial este invizibil ochiului. Privește cu inima și poți asemăna păpădiile cu acel soare plin de lumină ce are întotdeauna ușa larg deschisă pentru tine!
nooni. (N.N.P.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu