"Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu, si ca se va ridica la urma pe pamant.
Chiar daca mi se va nimici pielea si chiar daca nu voi mai avea carne,
voi vedea totusi pe Dumnezeu."
Iov 19:25, 26, 27b
Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.
Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.
Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă.
N-am vrut să strig cuvinte,
ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe
cu negreşită ţintă
am vrut să sun alarme,
am vrut să rup peceţi
am vrut să-mpiedic răul
să fure şi să mintă.
Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte
de-un suflet şi-o credinţă
ce oricâţi sunt, să meargă
coloane, rând pe rând,
să lupte-n orice parte
spre-aceeaşi biruinţă.
...O, dragi cântări a-mele,
plecaţi cum v-am dorit
în linii largi de luptă
pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul
viteaz şi strălucit
decât când o să sune
Cereasca Încetare.
Luptaţi să nu ajungeţi
în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin
în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul
şi spada de ostaş
nălţând Solia Sfântă
şi-n tabăra duşmană.
Plecaţi-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur,
mai ager în mişcare
cu fiece săgeată
să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească
Hristos pe fiecare!
Ce este omul, ca sa-Ti pese atat de mult de el,sa-l cercetezi in toate diminetile, si sa-l incerci in toate clipele?
Inainte de a lasa ca zorii zilei sa-si ridice genele, Eu, Domnul Dumnezeul cerurilor si al pamantului, am stat langa patul tau si te-am privit cu gingasie. Am mai lasat suflare de viata in inima ta si am rostit peste tine numai soapte de iubire si binecuvantari fara de margini.
Te-ai trezit la sunetul strident al alarmei de la ceas si grabit te-ai dat jos din pat. Credeam ca esti asa de nerabdator sa stai de vorba cu Mine... Stateam chiar langa patul tau cu bratele de Tata intinse, gata sa te imbratisez pentru a-ti putea incepe noua zi. Ai trecut in graba pe langa Mine. Fiind indiferent, probabil nici nu M-ai observat, nici nu Mi-ai simtit prezenta...
Chiar inainte de a iesi pe usa din casa, un gand ti-ai indreptat spre Mine si ai spus: "Doamne, fi cu mine". Am venit de indata ce M-ai chemat. Mergeam pe strada alaturi de tine. Erai asa de morocanos, incat nici macar nu ai observat ca tot ceea ce te inconjoara exprima dragostea Mea pentru tine. Ti se parea ca toate isi urmeaza cursul lor normal. Ti-am soptit sa iti ridici privirea spre cer, l-am pictat intr-un albastru atat de incantator si de senin, in asa fel, incat sa exprime limpezimea ochilor Mei.
Ai ramas nepasator, ti-ai plecat capul spre pamantul acesta trecator. Tu stii ca lumea aceasta n-are ce sa-ti dea. Ea nu-ti poate aduce nici pace, nici bucurie... De ce tot alergi spre ea? Viata este pustie fara iubirea Mea. Dragul Meu, vino la Mine... in imbratisarea Mea vei simti cea mai mare bucurie, pe care nimeni si nimic nu ti-o poate da.
Te iubesc, te iubesc copilul Meu, chiar de inca ratacesti, chiar daca tu nu Imi vorbesti. Eu, te iubesc!
Mi-ai rostit printre dinti, plin de amaraciune si dispret sa plec, sa te las in pace. Te-am ascultat... Am plecat de la tine, cu speranta ca poate maine, imi vei sterge lacrimile din ochi, si vei veni la Mine.
Dupa o zi grea de munca, obosit si trudit, ai ajuns acasa cu ochii in lacrimi. Ai incercat din rasputeri, intreaga zi, sa dovedesti celor din jurul tau ca in toate tu poti sa reusesti. Credeai ca nimeni nu va observa durerea ascunsa din inima ta, ca e trista si goala fara iubirea Mea. Te-ai trantit pe pat si ai adormit intr-o clipa, fara sa-Mi spui ca Ma iubesti.
Te iubesc copilul Meu cu o iubire vesnica... poate maine a-i sa-Mi vorbesti, si-ai sa-Mi spui si tu ca Ma iubesti.
Eu, te voi iubi mereu...
Am pornit din nou pe drumul ce duce la cruce... De ce? Pentru ca de aici incep toate: toate drumurile din vietile noastre isi au inceputul aici; insasi viata isi gaseste inceputul aici.
Am inceput sa fac primul pas greoi si tare anevoie, deoarece imi era sacul in spate plin de poveri, pacate, faradelegi si mii si mii de greseli. Toate erau adunate acolo, una peste alta, si apasau pe sufletul meu, ingreunandu-l si mai mult. M-am luptat aspru cu trupul meu si cu firea mea... si in cele din urma am mai facut un pas. Nicidecum cu privirea trufasa, ci plecata umil si in smerenie sincera; stiind ca acest lucru l-am invatat tot pe acest drum de la insusi Fiul lui Dumnezeu. Am inceput sa prind curaj si chiar daca povara tot mai apasa asupra mea, am continuat drumul in genunchi. Am mai facut un pas, si inca unul, si inca unul... iata-ma: ajunsa in fata crucii. Ochii Fiului lacrimau. Nu am indraznit sa ridic privirea,dar ii simteam lacrimile si durerea... Mi-a ridicat cu tandrete barbia si astfel am putut vedea toata dragostea in acei ochi limpezi, acei ochi ce cuprind tot cerul in privire. M-am simtit atat de mica. Mi-am adus aminte ca sunt doar lut. A zambit, cunoscandu-mi gandul. Mi-a luat sacul ce inca il purtam in spate. A scos pe rand fiecare pacat in parte, fiecare minciuna, fiecare povara si le-a aruncat in marea uitarii. Am capatat har si indurare. Mi-a intins mana sa ma pot ridica de pe genunchi, si cu un glas plin de incredere mi-a spus: "Du-te inapoi la lupta! Zideste Biserica si sa nu mai pacatuiesti! Vreau sa lupti, sa pui piatra peste piatra atunci cand totul se darama. Eu voi fi cu tine in orice vreme."
...eu am capatat atata har si pace de la Cel ce sta cu bratele deschise si este gata sa ne primeasca pe fiecare. Tu ce ai sa faci? Ai sa ramai indiferent fata de aceasta onoare ce ti s-a dat in aceasta viata: de a-l cunoaste pe Dumnezeu...?
"Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu."(Ioan 17:3)