joi, 4 iulie 2013

Cantecul credinciosiei


La orizont, prin vant si ceata se apropie incetisor doua picioare trudite si prafuite de la un drum lung. Fiinta aceasta, framantata, priveste de departe, de pe-un munte inalt, la vechea ei casa... la vremurile de odinioara. Lasandu-si jos mahrama de un roz pal ce-i ascundea conturul fetei, putea acum sa simta adierea mirosului de acasa.


Fata ei, brazdata de lacrimi, inca mai emana farmecul unei frumuseti nu demult apuse. In ochii ei se poate citi o dragoste eterna, desi acesti ochi au fost acoperiti de multa durere. Acum, pierduta in ganduri si in umilinta, se intoarce pe acelasi drum pe care odinioara plecase: o tanara fericita de o frumusete miraculoasa si increzatoare intr-un Dumnezeu Atotputernic, cu un viitor mare inainte, de mana cu sotul ei si cu doua comori in spate (fii sai), iar in piept purta un cufar plin de vise si sperante.


Insa acum se intoarce cu mainile goale, fara cei dragi, fara vise, fara planuri de viitor, fara zambet. Tot ce a avut a pierdut, totul s-a destramat. Numele ei, de o rezonanta divina: Naomi (Placuta), inca mai avea mici amprente asupra sa, insa acum se intoarce cu un alt nume: Amaraciune (Mara). Credinta ii este zdruncinata. Speranta nu mai are, insa in urma ei doua umbre zbuciumate alearga. Sunt nurorile sale: Rut si Orpa, care alearga plangand spre ea, nevrand sa o paraseasca. Imbratisand-o, amandoua i-au promis cu sinceritate ca o vor insoti, dar Naomi ca o mama buna ce isi iubeste fiicele, le sfatuieste sa se intoarca fiecare la casa parintilor lor. Orpa asculta de sfatul acesta si se ridica increzatoare, desi cu inima sfasiata. Dupa ce o saruta pe Naomi, se intoarce in graba la poporul sau si la obiceiurile de dinainte.


Rut insa nu se da batuta. Isi dovedeste credinciosia fata de soacra ei si fata de Dumnezeul ce il descoperise in familia Naomei, renuntand la vechii ei idoli, la vechiul ei stil de viata, la parinti si la prieteni, urmand-o orbeste pe Naomi. Rut rosteste cu buzele tremurande un legamant cu un ecou vesnic: "Incotro vei merge tu, voi merge si eu, unde vei locui tu, voi locui si eu, poporul tau va fi si poporul meu si Dumnezeul tau va fi si Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri si eu si voi fi ingropata acolo. Faca-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu ma va desparti de tine decat moartea." Astfel cele doua femei pasesc impreuna ajungand la Casa Painii (Bethleem).



Aici, pe un ogor de aur, plin de grau sclipitor, pasii obositi si timizi ai lui Rut se intalnesc cu pasii impodobiti de diamante ai lui Boaz, iar peste privirile lor adierea unei mari binecuvantari ceresti se revarsa. Apucand-o de mana pe ea, cea a carei privire il fermecase, Boaz ii promite ca se va ingriji de ea si de soacra ei chiar daca l-ar costa viata.


Devotamentul si ascultarea lor fata de Dumnezeu, ii conduc pe cei doi in fata legamantului casatoriei.



Nu dupa mult timp, Dumnezeu a binecuvantat buzunarul inimii lui Naomi, si-l umplu de zambete si de lacrimi de bucurie, tinand in brate primul ei nepotel, Obed.



Naomi se bucura de o batranete fericita alaturi de familia lui Rut, nestiind ca viata ei ar avea vreo insemnatate. Insa Dumnezeu a avut pregatit un plan mult mai maret si astfel Obed la randul sau a nascut un fiu pe nume Isai, care a fost tatal regelui David.


Asadar, chiar si atunci cand esti sarac si simti ca nu mai ai nici o valoare (nici in ochii tai, nici in ochii intregii lumi), chiar in acele momente si nu numai, sa stii ca AI VALOARE IN OCHII LUI DUMNEZEU si viata ta este scumpa inaintea Sa, intrucat este gata sa dea popoare pentru viata ta si mai mult de atat si-a dat singurul sau Fiu la moarte pentru tine! Si ce altceva ar mai avea nevoie sufletul omului, decat sa stie ca e iubit chiar si atunci cand o merita cel mai putin?


Credinciosia Lui nu va pieri niciodata, iar cantecul acesta este asa de dulce!




Naomi M.