Fiecare avem propriul nostru maraton, dar de multe ori nu știm cum să alergăm, de multe ori febra musculară ne doboară și ne lăsăm alergarea, ne dăm bătuți... Îți scriu ție, celui descurajat. Privește la Pavel în 1Corinteni 9:24-27.
Până nu auzi fluierul meciului nu s-a terminat. Și totuși s-ar putea să nu faci față. Dumnezeu nu te vrea pe banca de rezerve. Târăște-te pentru El,și pentru adevăr, până vei auzi fluierul final. Dumnezeu va fi la linia de sosire. Nu contează de vei ajunge în deșert fără apă la o căldură imensă. Ești singurul care-ți poți termina cursa. Continuă-ți maratonul!
Leagă-ți șiretele credinței și începe să alergi.Dacă ți se desfac pe drum, oprește-te , leagă-le la loc, strânge din dinți, ridică-te și continuă-ți maratonul!
Nu deznădăjdui și nu fii pesimist, eticheta valabilității tale să fie zâmbetul. Ține-ți fața în bătaia soarelui și nu vei putea să vezi umbrele. Oricât de infinită ți-ar părea cursa, ea are un capăt, un steag roșu fluturalnic care-ți va trece pe deasupra capului tău și o coardă de chitară albă pe care să-ți imprimi urma pașilor tăi.
Ai răbdare până la capăt, iar pe traseu presară sămânță și fulgi de iubire și iertare în buzunarele celorlalți alergători, în așa fel încât când vei fi pe podiumul învingătorilor să fii răsplătit cu cununa vieții veșnice pe care să o primești chiar din mâna Tatălui.
Nooni. (N.N.P.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu