Though none go with me..

Chiar dacă nimeni nu ar merge cu mine, totuși Te voi urma, nu-i drum înapoi!

Road to redemption.

Sometimes it takes a lot to learn
love is there at every turn,
grace is found in every passing moment.
Mercy gives a second chance,
faithfulness just never ends,
when you are walking the road
to redemption!

Uneori ne ia foarte mult ca să învățăm
Că dragostea e aici la fiecare cotitură,
Harul îl găsești în fiecare moment ce trece,
Mila oferă mereu a doua șansă,
loialitatea niciodată nu se sfârșește
când mergi pe drumul spre răscumpărare!

:)..

„Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.”
(1 Corinteni 13, 3)

Lada:)

“Astăzi am scotocit în lada mea de vise. Am găsit o speranţă. Am prins-o bine. Am scuturat-o. Am întors-o pe toate părţile. şi am văzut că era încă vie. Era fragilă, dar cu siguranță vie.

Oare de când am închis-o acolo? Nu mai ştiu…

Totuși era cea mai fericită speranţa din câte am văzut. Când am scos-o am văzut pe chipul ei un fel de împlinire. M-am gândit să-i vorbesc. Simpatică şi tremurătoare, speranţa mi-a zâmbit şi mi-a vorbit şi ea. Hai să îţi zic ce am discutat cu ea…

eu: cum de eşti aşa fericită?
ea: m-am împlinit.
eu: cum ai reuşit? sau mai bine zis… cum am reuşit? eşti speranţa mea?
ea: da. sunt speranţa ta. speranţa ta de când aveai 6 ani. şi poate şi speranţa multor copii. mai ţii minte?
eu: nu, singurul lucru pe care mi-l amintesc e că stăteam la bunici atunci. părinţii erau studenţi, tineri, săraci, veseli şi ocupaţi.
ea: vezi tu… eu sunt speranţa ta din clipele tale în care erai tristă că nimeni nu vroia să se joace. oamenii cei mari erau prea ocupaţi. si deseori gândeai: “sper să nu uit să mă joc când voi fi mare.”
eu: am uitat pentru o vreme, dar de ceva vreme mă port iar că un copil. nici nu știu dacă e bine.
ea: ba nu. de asta sunt pe moarte. în sfârşit ai redescoperit că te simţi fericită când te joci că un copil.
eu: îţi mulţumesc.
ea: acum tre să dispar. vezi că lada se va goli!
eu: cum?!
ea: ai uitat şi asta?
eu: ce?
ea: lada va dispărea. e doar spaţiul tău în care îţi arunci lucrurile prea trecătoare.
eu: nu înţeleg.
ea: apucă-te de construit o nouă ladă a lucrurilor veşnice! ai crescut; ce nu înţelegi?
eu: dar nu vreau să cresc. vreau să fiu copil… mereu.

lada veche şi prăfuită a dispărut. în locul ei, camera s-a umplut de lumină.
şi inima mea la fel. hai să ne jucăm! hai să sărim coarda…sau să jucăm şotron! vrei să ne dăm în leagăn? leapşa… hai să ne ascundem… hai hai…”

Fericirea...

S-ar găsi atâtea mii și mii de definiții, dar în loc să credem că am putea-o dobândi ne pierdem printre celelalte dărâmături.
Am văzut oameni atât de naivi încât căutau fericirea în containăre, am văzut suflete cerșind cireașa de pe tort pentru că asta insemna pentru ei fericirea... ceva de scurtă durată, urmată de mulțimi de bulgări ascuțiți.
Dar, ce bine că există și suflete care merg direct la țintă. Fericirea nu este atât de departe cum pare pentru unii, ea este chiar în buzunar, chiar acolo unde ai acumulat mii de dureri, este acolo dacă ți-o legi de mână, dacă ți-o lipești în priviri, dacă îți târăști sufletul pentru câștigarea altuia. Este acea fericire cu gust de senin, care nu-și pierde nuanța oricât de multe culori obscure ai pune lângă ea. Să știi să trăiești cu fericirea de mână, să știi să ți-o pui în sacoșă și să o iei cu tine ori unde ai merge, să știi s-o porți cu tine și să n-o uiți... este o artă.
Doar atunci când ochii tăi emană sclipiri de iubire, atunci când mâinile tale sunt tocite de iubire. Atunci când unghiile sunt pătate cu lacrimi de iubire și negrul de sub ele nu mai contează pentru tine și ți-ai întinde mereu mâna pentru a ridica pe cineva din mocirlă. Atunci când te-ai murdări toată de iubire și când fruntea ta nu va mai fi încrețită de ură, ci zâmbește tuturor celor ce o privesc, și când pistruii tăi se transformă în ploaie de mângâieri pentru alții. Atunci când dai tot ce ai și rămâi cu nimic, doar cu sufletul ce poartă în el o comoară fără de preț... atunci și doar atunci te poți numi cu adevărat un om fericit.
Ți-aș întinde covorul roșu sub picioare, sau ți-aș pune petale in cafeaua ta zilnica dacă aș ști că asta te-ar face fericit, dar fericirea aceasta nu durează.. Tu decizi dacă vrei sa fii fericit!
Fericirea nu este în lucruri, este în noi!
Astăzi poți fi un om fericit.

noni.

Primul pas în zbor.

M-am trezit în brațele Tale, am fost prinsă în răsăritul Tău divin, binecuvântată cu o furtună de diamante și cu un surâs etern.
Am fost așezată în rândurile fluturilor albi, ce tocmai își primeau aripioarele, începându-și zborul spre veșnicie,
cu sacoșa plină de un dor ceresc, iar pijamalele acestui veac aruncate in urmă. Deveneam copiii de Dumnezeu, Tatăl recunoscându-ne,spălându-ne ca să nu murim.
Chiar dacă până la această zi ne-am chinuit să zburăm, zbătându-ne ca un cocoș și urlând în neputința noastră un continuu „cucuriguu”.
Astăzi 50 de fluturi albi au primit aripi, au început o viață de zbor. Au stat gata, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, încălțați cu râvna Evangheliei păcii, luând scutul credinței, coiful mântuirii, sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu și alte accesorii precum: bucuria, pacea, îndelunga răbdare, credincioșia, blândețea, facerea de bine și înfrânarea poftelor. Așteptând cu nerăbdare chemarea Tatălui, să ajungem în casa cerească, să căpătăm cununa.
„Vă îndemn, dar fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu.”(Romani 12:1a)
Fluturașilor, rămâneți pe cale! Și „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!” (Romani 15:13)
Zburaaați!!! :)

P.S. este vorba de 13 iunie 2010

noni.