Capitolul 3
1. Eu sînt omul care a văzut suferinţa supt nuiaua urgiei Lui.
2. El m-a dus, m-a mînat în întunerec, şi nu în lumină.
3. Numai împotriva mea îşi întinde şi îşi întoarce mîna, toată ziua.
4. Mi-a prăpădit carnea şi pielea, şi mi-a zdrobit oasele.
5. A făcut zid împrejurul meu, şi m-a înconjurat cu otravă şi durere.
6. Mă aşează în întunerec, ca pe cei morţi pentru totdeauna.
7. M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.
8. Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
9. Mi-a astupat calea cu pietre cioplite, şi mi-a strîmbat cărările.
10. Mă pîndeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.
11. Mi-a abătut căile, şi apoi s-a aruncat pe mine, şi m-a pustiit.
12. Şi-a încordat arcul, şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.
13. În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui.
14. Am ajuns de rîsul poporului meu, şi toată ziua sînt pus în cîntece de batjocură de ei.
15. M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
16. Mi-a sfărîmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
17. Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
18. Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă, şi nu mai am nici o nădejde în Domnul.“
19. „Gîndeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!“
20. Cînd îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mîhnit în mine.
21. Iată ce mai gîndesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
22. Bunătăţile Domnului nu s-au sfîrşit, îndurările Lui nu sînt la capăt,
23. ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atît de mare!
24. „Domnul este partea mea de moştenire,“ zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
25. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
26. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
27. Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţa lui.
28. Să stea singur şi să tacă, pentrucă Domnul i l-a pus pe grumaz;
29. să-şi umple gura cu ţărînă, şi să nu-şi peardă nădejdea;
30. să dea obrazul celui ce-l loveşte, şi să se sature de ocări.
31. Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
32. Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăş de el, după îndurarea Lui cea mare:
33. căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mîhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
wordless...
