Ușa a fost trântită. Respingerea mi-a fost șoptită printr-o ureche a durerii. Vântul îmi înfiora sufletul tremurând. M-am așezat din nou pe acel petec de asfalt brăzdat de traumele trecutului meu. Mi-am lipit sufletul limpede de trotuar pentru a șopti un clinchet de rugăciune..
„Salvatorule, te rog ia-mă de mână... Dă-mi putere să iert orice ușă trântită în fața mea, orice respingere, orice coșmar ce se petrece sub ochii mei. Tată eu vreau să iubesc acolo unde urme de pumni se lasă, acolo unde spaime de moarte sunt... vreau să iubesc pentru că Tu m-ai învățat să iubesc, iar Tu ești dragoste. Doamne fă-mă o unealtă a iubirii Tale, o vioară a orchestrei Tale unde acordurile transpiră in vibrațiile dragostei..”
O mână se așterne pe creștetul capului meu. Ridic ochii,iar în privirile cenușii dinaintea mea erau lacrimi in clocot. Abia m-am dezmeticit din amorțeala frigului, când am văzut clar că persoana era una și aceeași cu cea care mi-a închis ușa. M-a cuprins într-o îmbrățișare pentru câteva momente de grație. Mai apoi mi-a povestit ce se întâmplase, cum Domnul îi schimba-se viața.. Din tot ceea ce mi-a povestit am realizat că nu putem trăi fără dragoste, fără Dumnezeu... Fără DRAGOSTE viața n-ar mai fi!
p.s. prin acest post vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au adus puține raze în clipele de durere:), mulțumesc binecuvântații Tatălui!:)
nooni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu