vineri, 27 septembrie 2013

Monolog in adancul unei inimi




SFINTENTIE!


Sfintenie,


Sfintenie... un cuvant limpede si sublim, cu un ecou duhovnicesc. Un cantec al ingerilor. Sfintenie, Doamne, e ceea ce doresti, dar oare stim noi, cei de pe pamant, ce inseamna cuvantul acesta cu adevarat? Oare poate un om sa fie sfant, cand s-a nascut in pacat si cand pacatul sta strans legat de el?

... si totusi TU, Sfinte Tata, nu ceri altceva decat sfintenie!
Sa fim sfinti, caci Tu esti sfant!

O, Doamne, Tu ne chemi la sfintenie si la o viata dedicata Tie, pe cand lumea ce ne inconjoara, prin contrast, ne impinge numai la lucruri josnice si la o viata traita numai pentru sinele propriu.
Dar Tu, Sfantul lui Israel, ne vrei sfinti pentru Tine!

Suntem atat de slabi si de vulnerabili, alunecam de atat de multe ori, incat parca nu ne mai dorim sa ne ridicam si ne complacem in viata noastra mizerabila si pustie precum cel mai mare desert din lume. Insa tanjim dupa apa, Doamne... si nu dupa orice fel de apa... Tanjim dupa Apa Vie ce curge din al Tau izvor! Dar e atat de greu sa ne dezlipim de pamant.
... Totusi TU, Prea inalte, nu doresti altceva decat sfintenie!

Luam decizia sa ne sfintim atat de des si asa de usor ne dam batuti cand iesim pe usa afara, spre lupta... Insa, suntem copiii Tai si atunci cand vom sta fata in fata cu Tine, te vom privi in ochii si vom fi ca Tine, vom fi sfinti... pentru ca nimic necurat, patat si zbarcit nu va intra in imparatia cerurilor!

Ah, Tata, imi sfasii hainele inimii mele inaintea Ta, caci mi-e murdara... Oh, sfinteste-ma si ajuta-ma sa port aceasta podoaba cu smerenie. Da-mi putere sa-mi agat aceasta brosa a neprihanirii la fiecare privire, la fiecare gand, la fiecare vorba, la fiecare fapta si la fiecare atitudine... Sfant mereu vreau sa fiu...

Iar tot ceea ce-mi doresc Domnul meu, e ca inima sa-mi fie un templu sfant. Si acest templu sa Ti-l inchin Tie cu umilinta, in ziua aceea mareata, cand ne vom vedea pe nori de slava!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu