Ce folos să fii fierbinte și să ai sufletul înghețat... și în mijlocul verii, în mijlocul caniculei tu să nu lași măcar o rază blândă a iubirii să-ți petecească sufletu-ți geros?
Ce folos să mai respiri, să mai lași încă o bătaie de inimă să se ducă în abis, într-un nicăieri fără apus, când nu vrei să dai decât mormane de indiferență, și zdrobiri de ură?..
Ce folos să mai deschizi gura, să mai tragi aer în piept, când nu poți spune o vorbă bună, un susur blând, un puf de pace și nu de ceartă?
Ce folos să mai exiști, când tot ce găsești în cale calci și zdrobești fără-ncetare?
Ce folos să ai răbdare și să nu poți răbda nimic?
Ce folos ar mai avea să-ți scriu acum și să-ți vorbesc, de nu ai mai primi o șansă și-o iertare săvârșită?
...mereu, mereu te voi ierta oricât de mult m-ai sfărâma, mereu te voi iubi oricât voi mai trăi. Greșești și mă rănești, dar eu înghit și lăcrimez, poate cândva va fi Senin și poate atunci vei gusta și tu din El și te vei îmbăta de mirosul dragostei de Cer. Nu contează cât mai este până atunci; eu te voi aștepta.. voi aștepta cu nerăbdare aceea îmbrățișare dulce de părinte, te voi ierta și te voi iubi până când în zare soarele-o să apară, și-atunci inima ta se va dezgheța, scurgându-se dragoste peste mâinile mele zbârcite de așteptare..
Și vreodată de voi mai sta pe gânduri să mă întreb de ce trăiesc... un falnic glas îmi va răspunde:
-„Să Lupți, Să Speri și Să Iubești!”.. știu vei fi cu mine până la sfârșit să mă ții de mână pentru că „Tu nu părăsești pe cei ce Te caută, Doamne!” (Ps. 9:10b)
nooni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu