cor viu ești.

Cu albastrul cerului poposit pe inima-mi acum liniștită, pornesc într-o aventură de nimeni neștiută.
Cu soarele zbătându-se într-un tangou dulce pe trupu-mi firav, de lumină mă apropii..
Fiecare adiere a vântului, ce bucăți de fân îmi prinde-n păr, mă transformă într-o zână a prețioaselor căpițe de vise...
Fiecare fluture blând ce se topește în seninul inimii mele, aduce polen etern dintr-o Mână a Preaînaltului.
Fiecare rândunică și turturică ce bate în ecou, aduce un sărut dulce într-un depărtat dor.
Fiecare fisură de pământ îmi amintește că acesta nu este veșnic și că urmele pașilor mei sunt doar un strop de parfum de scurtă durată.
Fiecare nor de pace, alb... îmi arată cum este înăuntrul cerului de minunat...
... iar fiecare sămânță mă uimește cum îmi spune blând câte semințe mai am de presărat eu peste terenul din via Domnului.
Cu fiecare dor de veșnicie, cu fiecare eu plutit peste gândurile-mi îndreptate spre etern, știu sunt tot mai aproape de Tine, Isus.
Tu mi-ai așezat o scară ce coboară din cer, iau eu împreună cu Tine pășesc pe fiecare treaptă în parte. Chiar dacă uneori mă dezechilibrez, iar alteori chiar cad câteva trepte, Tu mereu mă ridici... și de braț cu Tine voi ieși biruitoare, așa încât de pe ultima treaptă să-Ți pot sări în brațe surâzătoare cu sufletu-mi plăpând, înaripat...


noni.